Prevenirea riscului de a suferi de o boală cardiovasculară nu necesită neaparat o modificare totală a stilului de viaţă. Există o mulţime de schimbări ce pot avea un impact pozitiv asupra sanatăţii inimii, pe care pe care le putem realiza.
Iată 5 metode simple cu ajutorul cărora inima ta va fi mai puternică.
1. Excerciţiile de Yoga
Cercetările vin în sprijinul ideii conform căreia Yoga poate ajuta la reducerea riscurilor cardiovasculare precum hipertensiunea arterială şi inflamaţiile vaselor de sânge.
Şcoala de Medicină de la Universitatea Washington a efectuat un studiu care a avut următorul rezultat: pacienţii care au facut Yoga au avut mult mai puţine probleme decât cei care au luat medicamente.
Deşi nu este un leac pentru bolile cardiovasculare, efectuarea exerciţiilor Yoga de două ori pe săptamana, timp de 3 luni, a dus la imbunătăţirea sănătaţii prin diminuarea nivelului anxietăţii şi scăderea semnificativă a pulsului.
2. Iubirea
O viaţă alături de persoana iubită poate fi mai sănatoasă, reducăndu-se riscul apariţiei atacurilor de cord. Studii în domeniu au relevat că tensiunea arterială scade atunci când petrecem mai mult timp cu partenerul. Deşi nu se cunosc cu exactitate motivele, se pare că viaţa armonioasă în cuplu, în mijlocul prietenilor sau familie poate ajuta inima.
3. Ciocolata neagră
Ciocolata neagră conţine concentraţii ridicate de cacao. Influenţa sa asupra organismului tău este aceea de relaxare a vaselor de sânge, scăderea tensiunii arteriale şi controlul glicemiei.
Dacă nu te laşi dus de val, te sfătuim să consumi cel mult 45 de grame de ciocolată neagră – va avea un efect pozitiv asupra sănătăţii, fără a aduce un aport prea mare de calorii.
4. Mişcarea
Persoanele care fac mişcare mai puţină sau chiar deloc (precum persoanele ce desfăşoară munca de birou) au un risc de 64% mai mare să fie afectaţi de boli cardiace fatale (conform studiilor desfăşurate de Universitatea din Carolina de Sud) .
A petrece mai mult timp pe canapea sau la birou inseamnă a acumula cantităţi considerabile de colesterol, zahăr, trigliceride si dimensiuni in talie (dar nu numai).
Specialistul Omnia Medical Center te indeamnă la o viaţă sănatoasă făcând mai multă mişcare. Efortul este bun şi orice efort contează.
5. Somnul
Somnul prea lung sau prea scurt poate dăuna inimii. Şcoala de Medicină din Chicago: persoanele care dorm mai puţin de 6 ore pe noapte sunt, de două ori, mai predispuse la a avea un accident vascular, cerebral sau cardiac şi de 1.5 ori de a avea insuficienţă cardiacă congestivă. Deşi nu sunt clare motivele, unele studii arată că persoanele care dorm mai mult pot fi sensibile la depresie şi pot avea lipsă de energie.
Experţii recomandă un somn de aproximativ 8 ore dar, în acelaşi timp, ne atenţionează că, pentru a avea rezultate optime, această rutină trebuie asociată cu o dietă echilibrată, managementul stresului şi exerciţii fizice periodice.
Omnia Medical Center reuneşte o echipă profesionistă care îşi concentrează în permanenţă atenţia asupra îmbunatăţirii relaţiei MEDIC – PACIENT. Omnia Medical Center dispune de echipamente moderne şi de un suport logistic performant, pe care le pune în slujba pacienţilor în condiţii de maximă siguranţă şi confort. Pentru mai multe detalii intraţi pe site www.omniamedical.ro sau la telefon 0728.841.841.